Când îmi voi întâlni perechea,
voi fi cu lecția de viață-nvățată,
nu mă mai aplec, cu urechea,
căci am plâns durere, și nu o dată.
Voi ști la ce să mă mai aștept,
dar pân’atunci trăiesc libertatea,
nu am de gând să mai regret
și voi primi cu căldură realitatea.

Când îmi voi întâlni perechea,
voi ști că totul a avut un rost,
dar n-am trăit intens adesea
acel sentiment ce părea anost,
n-am fost acolo unde trebuia să fiu,
și mă simțeam ca-ntr-un sicriu,
parc-ar fi fost banale trăiri de minut,
nu a fost să fie, nu că n-aș fi vrut.

Când îmi voi întâlni perechea
voi găsi răspunsurile mai ușor,
în îmbrățișarea ce-mi va veghea
uitarea… iar el va fi posesor
al gesturilor ce surprind plăcut,
va fi cel mai frumos răspuns tăcut.
Voi ști de ce-am iubit, făr’ să fiu fericită,
de ce-am oferit și n-am fost împlinită.

Când îmi voi întâlni perechea,
el mă va numi al lui soare,
va fi-nțelegere și-ascultare,
chiar și viața ne va da a ei sărutare.
Vom găsi-mpreună-n același loc
și liniștea, și nebunia,
va fi un incendiu fără foc,
ce va șterge toată ironia
sorții, căci nu vom mai fi singuri,
nicio lacrimă nu vom mai plânge,
vom avea multe anotimpuri
și multă iubire-n sânge.

Când îmi voi găsi perechea,
voi fi a lui, iar el va fi al meu,
sper, pentru totdeauna,
ne vom fi unul altuia trofeu,
așa să ne-ajute zeița Fortuna.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând