Între tine și mine…o lume ce se preocupă
de marea de oameni ce cuvintelor stau strajă
și gustă iubirea din a fericirii dulce cupă,
îndrăznind să rupă a tristeții amară vrajă.

Între mine și tine…un singur drum s-așterne,
mi-ai vrea inima toată la tine-n piept,
mi-ai inhala cuvintele, eternele mele dileme,
distanța fiindu-ți cel mai mare regret.

Între tine și mine…tăcere…și-un mut sărut
ce incită și-ascultă cum urlă hormonii,
simțirile ce nu-ncap în suflet, eu le alung
creând buzelor dependență, stârnind neuronii.

Între mine și tine…același Soare, aceeași Lună,
aceleași stele ce luminează al meu chip,
fiind nașa lor, căci în pragul nopții se cunună,
iar martori le sunt mărgelele calde de nisip.

Între tine și mine… o fatală singurătate
și un cufăr plin de vise neîmplinite,
roua de toamnă, și teama de moarte,
doar puncte, puncte și două inimi contopite.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând