Interviu Albus Florin Lucian

0
246

Cine este Albuș Florin Lucian, ca om?Cum te-ai caracteriza, dacă ar trebui să vorbești la persoana a III-a? 

Sunt născut, crescut, educat în Cluj-Napoca, copilărind prin anii 1980, având mereu în sânge pasiunea pentru desen. Îmi place să cred că sunt un spirit creativ, o persoană echilibrată, care își asumă caracterul. Eu însumi sunt rezultatul unei îndelungate evoluții, transformări… Întrebându-mă cine sunt, nu pot să nu-mi aduc aminte de casă, de locul copilăriei… Și ştii ceva?…am citit undeva că ”nu este nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas nechimbat, ca să-ți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu”…. Recunosc că pe parcursul vieţii uneori am ales cu sufletul, pentru ca apoi să judec cu mintea. Alteori am ales cu mintea pentru ca apoi să regret din suflet… dar au fost alegerile mele, și consider că fiecare alegere făcută este o lecție asumată… Nu am cum să pierd amintirile, pentru că dacă le-aş pierde, ar fi ca și cum m-aş pierde pe mine…atunci ar rămâne doar pustiul și nu ar mai conta că le-am pierdut… Sunt perfect conștient că există oricând pericolul de a ne pierde în vise/visuri greșite, dar ar fi mult mai rău să ne pierdem într-o realitate fără vise/visuri…

Cum te-ai defini ca artist? Și de unde până unde pasiunea asta pentru desen?

Ştiu că desenul a stat întotdeauna la baza artei vizuale. De exemplu, Van Gogh susținea că desenul constituia fundația oricărui artist, fie că este vorba despre pictură, sculptură, grafică, desenul este o condiție. Cred că am un stil personal în a mă exprima în desen…mă hrănesc și mă-nvelesc cu tainele creionului, mă refugiez în desen ori de câte ori am o clipă liberă… Pot să spun că sunt, şi nu sunt debutant în această artă… dar nu mă consider chiar un artist. Mă străduiesc ca în lucrările mele să încorporez o abundență de detalii, conferind portretului un aspect cât se poate de realistic și natural… Mă consider modest, simplu, nu neapărat un artist, dar ca orice om care se respectă, am o dorință de auto-depășire, încerc să perseverez cu multă muncă, seriozitate… Desenul nu e doar o pasiune pentru mine, ci un mod de a trăi și de a vedea viața. Când am creionul sau pensula în mână, văd totul cu alţi ochi. Pentru mine, desenul este mai mult decât câteva linii curbe trasate pe o coală de hârtie. Este un aranjament întreg de elemente ale graficii, este limbajul pe care îl folosesc atunci când lucrurile nu pot fi spuse prin cuvinte. Iau viața în serios, chiar dacă știu că nu voi ieși viu din ea… Chiar dacă în zilele noastre au apărut diverse tehnologii care ușurează munca unui grafician, prefer totuși grafica tradițională (acuarelă, tuș, desen în creion, cărbune, colaj) în fața celei digitale, ca ramură a artei plastice la baza căreia se află desenul de sine stătător, folosind diverse procedee tehnice și diferite materiale… Utilizez tehnici mixte pornind de la grafica tradițională (culoare combinată cu desen în creion), dar sunt atras și de tehnicile picturii, care îmi pun în valoare atenția pentru detaliu și îmi susține totodată tendința spre perfecţiune.

Ce îți face deosebită plăcere să desenezi?

Am o slăbiciune aparte pentru a reproduce portrete… Încerc să mă impun într-o oarecare măsură, prin detalierea trăsăturilor feței, punând accent mai ales pe privirea și expresia din ochi, ochiul fiind considerat cel mai important element al unui portret. Îmi investesc propria încredere, timp și creativitate… dar îmi place să transpun pe hârtie şi stările sufleteşti prin care trecem cu toţii zi de zi…

Ce simți când desenezi?

Nu mă mai interesează nimic altceva… parcă timpul se îndrăgostește de tot ce-i în jurul meu și se oprește în loc…parcă aș fi într-o altă dimensiune… dar ca să reușesc toate astea, a fost nevoie, poate, să mă redescopăr pe mine însumi, să-mi ascult sufletul, apoi să privesc și în jur…

Ce te-a determinat să investești fiecare clipă liberă a ta, în desen? 

Sincer, imboldul sufletului ce mocnea în mine ca o flacără nestinsă.

Albuș Florin Lucian… îți mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu, îți doresc multă baftă în tot ceea ce îți propui pe viitor!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând