Închid un ochi, dar cu celălalt văd totul,
și-mi zic “hai să-mi încerc şi eu norocul”…
Cu un zâmbet ca o curbă ce face totul drept,
n-am voie să ţip, să plâng, doar să mă-ndrept.

Căci orice drum am alege-n viaţă,
toţi plătim o oarecare taxă de drum,
și chiar de n-ajungem la destinaţie,
călătorim ca un tren ce scoate fum.

Plângem râuri de şiroaie-n lacrimi,
purtăm măşti colorate fel de fel,
din învăţăturile ei construim un pod,
și vrând-nevrând, trecem peste el…

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând