“Bună dimineața, soare!”

M-aș hrăni ca un leu dintr-o groapă cu lei din timpul alor noștri romani, cu tot ceea ce ești tu… Ai zis că a trecut timpul și acum ești bătrână, nemaifiind la fel de frumoasă ca-n tinerețe… Dar tu știi atât de bine în ce se măsoară frumusețea!… în capacitatea fiecăruia dintre noi de a-i înțelege graiul, într-o adiere de vânt, în a simți gustul unui fruct cules din grădina bunicii… în atâtea lucruri mărunte ce ne-nconjoară… Ea nu are formă să-i stabilim perfecțiunea, nu e standard să-i putem fi exigenți. Toate gândurile astea ale mele tu le știi atât de bine și trebuie să îmi dai dreptate. Ești frumoasă, cu formă, cu standarde, cu gust, ești ca o adiere de vânt! Fii stăpâna emoțiilor tale, cum ești a cuvântului, fii tu însăți energie ca să poți fi autonomă…

Hei, draga mea dragă… nu-mi da o bucățică din inima ta, când eu sunt atât de flămând de iubire… Dacă tu ești iubită, așa cum meriți și în modul cum tu știi să oferi iubirea... eu mă bucur foarte mult pentru tine… Și asta ți-o spun cu mâna pe inimă… Tu meriți atâtea lucruri frumoase… și un El, care să vadă, să știe și să aprecieze asta…

De ce Doamne, suferi… când tu nu ar trebui să cunoști durerea vreodată…E atât de nedrept… Tu meriți o oază în deșert, meriți nisip fin, cald, sub tălpi… Tu, cunoscând suferința, știi să apreciezi cu adevărat frumosul din viața ta… chiar de e puțin… Știi să apreciezi lucrurile simple ale vieții, dar ce au o frumusețe aparte… Știi că nu ține de vreun look, frumusețea… Așa ia ființă creația… de acolo, din sufletul cel încercat și mulțumit cu puțin… Tu crezi când spun că te iubesc într-un mod propriu?… pur și simplu vreau să fii fericită, dacă nu cu mine, atunci cu altul… dar el să te merite cu adevărat… să te facă să te simți împlinită… De asta te întrebam de el… de relația ta… Dar și din motivul ce ți l-am zis cândva… undeva…

Scrie, prietena mea, scrie! Pentru că cerneala din stiloul tău, ce înșiră cuvinte pe-o foaie… e însuflețită… Iar pe mine lasă-mă să zbor… printre norii cei albi, citindu-te… Nu contează că o să cad… important e să-mi continui zborul până voi rămâne fără puteri… O să am o inimă împăcată, că am încercat… măcar -mi desfac aripile, dacă nu să zbor…

Știi, uneori gândesc frumos… stăpânit fiind de iubire… Uneori, cuvintele sunt de prisos, atunci când alte simțuri ne guvernează… Zâmbet… după zâmbet… după zâmbet… și viața-mi e mai frumoasă… mai frumoasă… mai frumoasă… Ăsta e păcatul nostru, al celor cu multă imaginație, trăiri, sentimente… facem prea multe presupuneri, creionăm o poveste, cunoscând puține detalii… Te-ntreb eu acum… dacă inima îți este ocupată? Pe mine, ea mă interesează…Îmi ziceai că ea nu știe… încă… Suflet gingaș și frumos… eu nu mă grăbesc și nu te grăbesc… așa sunt eu, euforic… atunci când mi se întâmplă ceva, ceva ce mă face să zbor… Poate sunt puțin imatur sau prea visător… dar îmi place cum sunt și nu vreau să mă schimb… nu vreau să te schimb… nici pe tine, nu vreau să te schimb nici cu alta! Vreau doar să ating norii, să am un cal alb și o domniță… cer prea mult de la viață?…mă întreb…

Dar vezi tu… pentru mine iubirea înseamnă în primul rând, multitudinea de calități ce le descopăr la o persoană… iar ție ți-am descoperit un infinit de calități… Și când mă gândesc cât de mult ne vorbim… și cine ești tu… în comparație cu mine… Pentru că da, draga mea dragă… chiar ești cineva… Nu-ți cunosc complexele și mistereleeu vorbesc doar legându-mă doar de ceea ce m-ai lăsat tu să cunosc la tine… Faptul că ești fumătoare, te face misterioasă și mai complexă… știi că țigara poate fi privită și ca un calmant sau un factor de energie… parcă ai mai multă inspirație… Paradoxal, fumătorii iubesc viața, dar au grijă mai mult de a altora, decât de a lor… Un răspuns care îmi place la întrebarea “de ce fumezi?”… e… “pentru că n-ar mai avea sens să-mi beau cafeaua cea aburindă, neagră, dulce și fierbinte, de dimineață”…

Cred în numerologie… Pe mine mă definește cifra 8… Format din două jumătăți egale, simbol al infinitului, întors invers…culcat… Cifra ta care e?

Dar noi… tot jocuri extreme practicăm acum… nu-mi prea place… iar încep să zbor…Sunt tare dificil, nu?! Când pe pământ, când printre nori… dar nu-mi pot stăvili inima… gândește independent… Dragostea nu se rezumă doar la a oferi… trebuie să simți plăcerea să oferi, pentru că și tu la rândul tău primești… și trebuie să știi să primești… Nu mi-ai răspuns la întrebări care mi-ar fi creionat un portret mai clar al tău… dar erau, poate prea personale și o fire sensibilă ca tine, ține la intimitate, la imagine… și-o respectă… Te-am caracterizat de multe ori, știi asta, folosind doar cuvinte laudative… acum aș face doar să le repet în continuu… Te-aș caracteriza doar cu un cuvânt: sublim… O femeie puternică, ca tine, lângă mine… ar fi „pârghia” ce m-ar face să răstorn munții… sunt sigur de asta… Schimbă lumea din jurul tău, fă-i mai buni, mai responsabili, mai loiali, mai credincioși… Arată-le sublimul dintr-un fir de iarbă peste care a călcat omenirea, arată-le dragostea pentru un oraș, pentru țară, pentru tot ce e frumos…. și astfel se întoarce roata și pentru tine… chiar de e pătrată…

Da!!! Sunt îndrăgostit lulea… atâta timp cât tu nu îmi spui clar că îți este bine în relația ce o ai, te simți împlinită și nu se exclude o eventuală căsătorie… voi fi la fel de îndrăgostit… Nu roși în obraji citind cuvinte frumoase… vreau să roșești în timp ce mă privești în ochi, în timp ce îți spun în față aceste lucruri…

Hei… dacă crezi în mine, în intențiile și gândurile mele… ia-o ca pe un moment frumos și nu-i exclude prezența în întreaga-ți viață… Eu doar scriu ce simt… Și nu-i da lumină unui orb ce nu a văzut niciodată… dă-i o lume-ntreagă fără primejdii în întuneric… Floarea, în toată splendoarea ei, e un strop de ajutor în ploaia nepăsării... Fii veselă azi! Fii veselă și mâine! Lasă tristețea stingheră, nealimentată…

Să nu grăbim ceva ce se vrea a fi frumos… trebuie să fim doar pregătiți amândoi să primim frumosul… el o să vină, sunt sigur de asta… De-ar fi să-ți fac cel mai mic rău… sub orice formă… în orice context… aș regreta tot restul vieții mele… Și nu mai vreau regrete în viața-mi și așa destul de zbuciumată…

Nu te mulțumi cu puțin când e vorba de iubire”… deși sună în contradictoriu... conține aceeași „măsură” a iubirii, a sentimentelor iubirii… ceea ce e impropiu spus, puțin sau mult… totul se simte, se trăiește, nu se măsoară… „puținul” ce-l simt, oferit de tine acum, poate fi mai „mult” decât tot ce am primit, simțit până acum… Și nu vorbesc doar frumos acum… ci scriu pagini din romanul vieții mele… eu îți înot spre suflet acum… nu mă sperie valuri sau furtună… Dacă ajunge acolo… la „mediu”… de-ai fi-ntr-o zi lângă mine, seara la birou… să-mi aduci o cafea “brevetată de-a ta, aburindă, neagră, dulce și fierbinte, o țigară, un zâmbet… inspirație… aș fi cel mai fericit om de pe acest pământ…

Acum STOP formalităților, draga mea dragă prietenă, cu poezie în priviri și iubire în sânge …mai vorbim noi, căci nu piere lumea mea… nici a ta… atâta timp cât tu scrii…

Așa, printre picățelele noastre… te pup dulce pe obraz… pentru că acolo aș vrea să merit, deocamdată… Vreau să fiu eu cel care așteaptă… cel care TE așteaptă

Cu drag, al tău… Viitor

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând