Te strig în tăcere, dar n-ai cum să m-auzi.
Ascultă-mi glasul, cum te cheamă în apus.
Pe unde îmi ești? Pe unde să mai umblu?
Te caut, nu te găsesc, abia răsuflu.

Vreau ale tale frământări să-ți înteleg,
căci fluturii iubirii pe umeri ți-i deleg.
Cum să nu-mi placă viața, dacă-i poezie?
Mă simt sub a cuvintelor anestezie.

Te vreau lângă mine, prin fapte și cuvinte,
căci nu te pot scoate din inimă, din minte.
Ia-mă cu totul, lacrimile să mi le seci,
În ceața asta densă toate-n jur sunt reci.

Simt o foame, o sete, ca niciuna alta.
Răspund la iubirea-ți. Voi arunca unealta.
M-am zbătut între inimă și rațiune,
poate Dumnezeu îmi va dărui o minune.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând