Sunt femeia ta…pierde-mă-n șoapte,-n mângâieri,
învață-mă pașii către mine cu, și alături de tine,
așteaptă-mă pe-o muchie de rază, apărută de nicăieri
și spune-mi că ți-e teamă și ție…de tine…de mine…

Eu sunt poezia ta…schițează-mă cât poți de frumos
cu puncte, cu virgulă, încet, să simt cum mă intrigă,
scrie-mă cu multe majuscule, vorbește-mi inimos
ca să aud cum sufletu-ți pe mine-n ecouri mă strigă.

Eu sunt parfumul tău…adulmecă-mă tandru și ușor,
toarnă-mi pe frunte, pe buze sărutări profunde,
ascultă cum bat cu tine la mine-n piept și zbor,
și te-ngrijesc de tristețe pe drumurile nocturne.

Sunt aerul tău…respiră-mă cât poți tu de adânc,
să ne acordăm, să rezonăm, ca două triste viori,
cu-nghițitura de iubire pură pe inima-ți căzând,
ne vom scrie și noi tăcerile tăcute…doar în doi.

Eu sunt dorința ta…,-n îmbrățișări bine ascunsă,
purtând de mult o pereche furată de aripi de înger,
și-ți șterge fruntea de riduri ce de apăsări e plânsă,
lepădându-se de ideea de a fi-n viață doar un pasager.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând