Sub suflul nopții priveam fluturii pe perete,
îmi aminteam în tăcere de anii din tinerețe
când aripile-mi erau evantaie viu-colorate,
iar lumea mai credea-n iubiri adevărate.

Troienele de fluturi păstrau câteva secrete
numărând clipe, nu ani, dăruind tandrețe,
continuându-și visul pe aripi de dragobete
să se stingă-n al meu suflet, de foame, de sete.

Unde ești, unde e iubirea pură de-atunci?
Zbori din floare-n floare, pe unde apuci?
Vrei să mi te-așezi în păru-mi, ca o agrafă
sau să-i fiu destinului tău unica scenografă?

Nu ești fluture dacă nu scapi de moliile trecute,
dacă nu rezolvi ecuația cu multe necunoscute.
Dacă tu mai crezi în iubirea prin gesturi mute,
vino să decorăm noaptea cu fluturi și steluțe.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând