Stau de vorbă cu mine în oglindă
și nu-mi vine să las pe nimeni să m-atingă.
Căci ai plecat și nu te-ai uitat înapoi,
mi-ai aruncat inima blândă la gunoi.

Voiam să strig: Iubire, nu mă părăsi!
Nu-mi lăsa în suflet urme sângerii!
Dar n-a mai contat că te-am iubit vreodată,
mă resemnez. Poate n-am fost o bună candidată.

Degeaba te-așteptam eu de-o viață,
în timp mi-ai arătat adevărata ta față.
Dar nu-mi dau sufletul cui promite-un paradis,
ci celui care va reuși să mă scoată din abis.

Mă uitam în oglindă și vedeam o eroare-n doi,
întrebări fără răspuns în diverse culori.
De-o fi monolog sau dialog, mi-e aproape totuna,
oricum nu mai cred în frumoasa zeiță Fortuna.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând