Inimă, îți aud tăcerea, ți-o simt urlând,
fără apărare, de răni și fum intoxicată,
doar cu durere și-amorțire îmbrăcată,
fără umbrelă, în ploaia de vară plângând.

Ești înlănțuită în a temerii grele colivii,
pe umerii tăi simțindu-se apăsarea,
după atâta timp, te mai doare trădarea,
în boutique-ul tău nu sunt doar bucurii.

Sunt și cuvinte-ncinse, aruncate-n vânt,
provocând în suflet secetă devastatoare,
zâmbete malițioase ce-mprăștiau necruțătoare
flăcări pe nări, ca un balaur sângerând.

Promite-ți că seceta nu-ți va usca voința
de-a simți cândva mireasma dulce de iubire,
cu inima-ți în palmă vei lumina-n neștire
fără eternele dileme. Asta mi-e dorința!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând