El nu ştia
c-a lui apropiere
a ei inimă adânc o liniştea,
că fiinţa lui dulci sfere de foc inspira.
Ea iubirea plăpândă o respira…

El nu ştia
că-i e dor să-i ardă iar corpul
când glasul săruturilor tace,
cufundat în al ei chip, rebelul,
privind-o, sufletul şi-l desface.

El nu ştia
că-i e dor cu geana lui s-o atingă pe tâmple,
să simtă iar fiorii strângerii în braţe.
Dar el e departe acum, ea singură în casă,
și ascultă doar a liniştii povaţă.

El nu ştia
că-n al sufletului colţ, ea-l iubea,
c-o-nfioară o amoroasă dulce spaimă,
că plutind cu aripi febrile, ea îşi urnea
dorul, să dea versurilor faimă…

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând