Cândva au fost și vor mai fi
la umbra unei mirifice povești,
oameni răi ce mereu vor bârfi
de semințe ce nu vor mai încolți.

Ei nu-i e frig, doar are frisoane
și-are momente călătoare.
În timp și spațiu neîncetat
de gânduri negre s-a împiedicat.

Iar așteptarea la fereastră
e rece, rea și dureroasă.
Emoțiile ca un bumerang
îi umbresc pe yin și yang.

Căci tinerețea ei plăpândă
prin gesturi simple încântă
diamantele magiei iubirii,
clipa eternă a fericirii.

Ea, o frumusețe conturată,
în vântul serii adorată,
spre răsărit ea ar porni
atunci când toate noi vor fi.

Își așteaptă ursitu-afară
care poate caută să vină
pe-un cal alb, într-o doară,
cu desaga inimii lui plină.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând