Nu, eu nu sunt poet. Sunt doar un interpret de povești în care lacrimile sunt picături de dor…povești în care aud prin timpane ecoul unei lumi invizibile și indivizibile… Îmi place uneori să-mi torn puțin vin roșu și dulce din cupa tăcerii, să fac să erupă din mine freamătul interior al silențiosului ce mi se pare că e ca o ceartă surdo-mută dintre inimă și rațiune…

Nu, eu nu sunt poet. Doar cuvintele mi se ceartă-ntre ele, inima mi se-nalță purtându-mă-n brațele lor cu aceeași intensitate ca la început… Literele din cuvintele mele n-au nevoie de argumente, vor doar să se elibereze, să se atingă tot mai mult, împreunându-se-n versuri, destinele lor fiindu-le înnodate cu rime…

Nu, eu nu sunt poet. Sunt doar un om care preț de câteva clipe are câte o răbufnire de inspirație, înghițind cu lăcomie aerul din odaia unde îmi aștern energia plină de liniște, de iubire, de dor, de trăiri, încercând să transform cuvintele într-o putere vibrantă, aproape tangibilă. Uneori folosesc cuvinte cu trup ucigător de atrăgător, ca o încununare magistrală a literelor ce pun stăpânire pe stiloul meu…alteori cu o privire blândă, plină de dulce dor, torcând voluptuos, făcând rimele să-mi cadă-n genunchi…

Nu, eu nu sunt poet. Doar măsor universul cu o plăcere lacomă, cu ochi critic, dar plin de curiozitate, în timp ce aroma cafelei răzbate din espressor, misterios și orbitor…
Eu doar mângâi cuvintele de pe trotuarele versurilor roase de ploile inimii în care literele se-aud triști, singuratici…

Acum mă retrag cu o plecăciune ușoară, ca o mulțumire nerostită, în fața tuturor celor care mă citiți, celor care mă cunoașteți… M-a luat prin surprindere o poftă amăgitoare de-a mai scrie câteva versuri…poate despre visuri amorțite…poate despre leacul inimilor rătăcite…iubirea!

Să fiți iubiți!… Să fii iubit, iubite!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând