Iarna se lasă peste sat în gerul dimineţii,
pomii, încărcaţi cu flori albe crează ciudate striaţii.
Flori ce cad din cer, miliardele, ca fraţii,
obosesc în zbor, rostind focului incantaţii.

Iar fulgul, ca o floare mică şi rotundă,
deasupra lumii-şi flutură minunea de-o secundă
într-un alb infinit, încremenit s-ajungă
pe mocheta moale şi pufoasă, atât e de măruntă.

Soarele-şi aruncă oglinzile razelor eternităţii,
misterioasa dantelă pune stăpânire asupra vieţii,
flori de gheaţă ca mărgăritare tremură printre palpitaţii,
în timp ce zâna albă-şi ţese peisajul frumuseţii.

Casele pitite sub căciuli mari într-un câmp de cristal
îşi ridică cuşmele grandioase ca pe un piedestal.
Iar Luna, prizonieră în spatele cerului fatal
e o războinică ce susţine un concert, un microrecital.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând