Ce-aş schimba toamna-n primăvară!
Le-aş da toate într-o seară,
de-aş şti că va fi al meu,
pentru totdeauna, pururi şi mereu!

Mi-aş lua visele curate,
cele de demult uitate.
În fereastră aş aprinde-ntruna
stelele-mbietoare cu mâna.

Mi-aş număra anii în floare,
dac-aş şti că el coboară,
aş aduna frânturi de gânduri
şi le-aş scrie-n mii de rânduri.

Mi-aş scrie romanul meu nescris,
clipele de nesomn şi vis,
sperând că-ntr-o zi cu soare drag
dorul mi-l va aduce-n prag.

Dragostea eu mi-aş striga,
căci mi-o ştie numai Luna.
Dar mi-e teamă c-aş strica
rimele ce-mi vin întruna.

Aş ţese acorduri dulci pe Lună,
ce-ar încerca şi ele să-i spună
melodii de tăceri şi lumină,
speranţe dragi în noaptea senină.

Aş vrea să-i spun azi “mi-e dor”,
să scriu cu litere mari “te ador”…
Doar să nu fie o iubire târzie
ce-o aştern în pas de poezie…

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând