Până atunci vreau să trăim iubirea, să mai zburăm cu aripi de-ndrăgostiţi ce vorbesc cu alt glas când ale noastre buze tac…

Până atunci vreau să ne fim apă limpede de izvor, ca să ne putem stinge setea de iubire…

Până atunci vreau să ne fim aer curat, ca să ne putem respira unul pe celălalt prin fiecare por al pielii…

Până atunci vreau să ne plimbăm şi să ne cunoaştem toate străduţele sufletelor noastre, să nu ne ascundem după copacii ruginii ai tăcerii… să nu ne oprim până nu ajungem la altarul ce pompează sângele acela purpuriu prin venele noastre…

Până atunci vreau să ne fim umbrelă când cerul plânge peste noi…greoi…

Până atunci vreau să ne fim soarele de după nori, Luna de după ceasurile târzii…

Până atunci vreau să-mbogăţesc cerul tău cu infinite stele luminoase…

Până atunci vreau să ne fim medicament cu reflecţii de tandreţe, ca să ne putem alina durerea din ascunzişul negru şi adânc…

Până atunci vreau să-ţi fiu ultima damă de roşu pe care s-o joci la partida vieţii tale…

Până atunci vreau să ne fim răspunsul la tot ceea ce ar putea urma…

Până atunci vreau să ne fim unul altuia dulce „Noapte bună”, pentru că doar aşa pot vedea cât de frumos se lasă seara peste ale tale pleoape… să ne fim şi un „Bună dimineaţa” servind la micul dejun îmbrăţişări fierbinţi…

Până atunci vreau să te-nvelesc cu mângâierile unghiuțelor mele şi să-ţi fiu cascadă de sărutări ce se revarsă peste tine…

Până atunci vreau să culegem petale de fericire, să ne polenizăm inima cu emoţii diverse, de la iubire până la dor şi înapoi, divizându-ne sufletul în mii şi mii de culori…

Până atunci vreau să înlăturăm ecoul istovit al clipelor fugare încremenite-n absolut, păstrând mereu în mintea noastră esenţa şi gustul primului nostru sărut…

Până atunci, vreau să ne fim singura cheie ce se potriveşte tuturor uşilor noastre…

Până atunci…
„Aş vrea să fiu cu tine,
să-ţi fiu savoarea nopţilor cu stele,
să-mi dai aripi larg deschise
spre orizontul dimineţilor mele.

Aş vrea să fii cu mine,
să-mi fii taina, fiorul mângâierii,
să-ţi sting dorul nebun
al suspinelor dulci ai plăcerii.

Apoi să ne iubim prin
pantomimă pur-grandioasă,
căutându-ne privirea
cu o expresie blândă, sfioasă.

Corole de lumină
să ne vedem în ochi mistuind,
de trupurile noastre
efervescente mereu amintind.”

Am să mor… cândva… dar până atunci… am să te iubesc!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând