Îţi mai aminteşti, dragă surioară,
când eram copii şi ne jucam pe-afară,
pe feţe ni se citea doar veselie,
trăiam într-o lume de fantezie…
Era o lume din care tristeţea lipsea,
viaţa parcă ne era dată cu vopsea
colorată, căci buzele să râdă ştiau,
nu ne era frică de „bau-bau”…

Îţi mai aminteşti, dragă surioară,
cum mâncam tot din farfurioară
de teama că nu vom mai creşte,
apoi povesteam „păsăreşte”…
Trăiam totul cu maximă intensitate,
nu conta nimic, ne eram şi soră, şi frate,
eram săraci, dar nu duceam lipsă de nimic,
problemele ni se păreau un mizilic…

Îţi mai aminteşti, dragă surioară,
cum alergam noi prin dumbrăvioară,
jucam şotron, frunza, sau lapte gros,
de-a „turma şi lupul cel fioros”,
de-a v-aţi ascunselea, pe-nserat,
nu ne păsa dacă tricoul alb s-a pătat…
„baba-oarba” sau „raţele şi vânătorii”,
ori cum ne alegeam noi admiratorii…

Îţi mai aminteşti, dragă surioară,
cum ne spunea mama câte-o povestioară,
sau mergeam pe coclauri după ciuperci,
nu ne făcea nimeni viaţa un terci…
Ieşeam, strigam, să ne-audă tot cartierul,
eram amândouă ca sarea şi piperul,
ce ne mai bucuram de lucrurile mărunte,
scria „copilărie” pe-a noastră frunte…

Îţi mai aminteşti, dragă surioară,
cum stăteam cu noaptea-n cap odinioară,
la cozi imense pentru o bucată de pâine,
pe-atunci nu ne gândeam la ziua de mâine…
Dar uite c-am crescut, ne-am maturizat,
copilăriile tuturor ni s-au schimbat..
Nu putem spune c-a noastră a fost fără jale…
căci fiecare trăieşte copilăria timpurilor sale!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând