Întreabă floarea-soarelui de ce-i fericită,
de ce niciodată n-o găsești adormită.
Ele sunt fiice adoptive-ale astrului ceresc,
surate-n strai auriu ce inima ți-o cuceresc.

Chiar și albinele o iubesc atât de mult,
miroase-a floarea-soarelui încinsă de demult.
Sunt flori fascinante ce se-ntorc mereu cu fața
către soare, să-i arate că iubesc enorm viața.

Ca-ntr-un tablou, cu capul plecat, sfioasă,
în fața fastuosului soare de-amiază,
formează un mare de galben auriu, strălucitor,
se spală cu roua dimineții, în aerul răcoritor.

Se scaldă-mprăștiind o mireasmă amețitoare,
împodobite după ploaie, cu cristale strălucitoare.
Pe când soarele răsare din ocean de lumină pură,
norii albi ca spuma laptelui, cerul leneș îl bucură.

Aș vrea ca sufletul tău să cunoască-nflorirea,
nu știi cât de scumpă e. Ascultă-i istorisirea!
Descoperă sămânța din adâncul inimii tale
și vei vedea cândva, că din ea va crește o floare.

Eu prefer să am flori mirifice pe mese,
decât șirag de perle pentru gâtul meu culese.
Căci riscul de-a rămâne-nchisă-ntr-un boboc
e mai dureros decât cel de a nu-nflori deloc.

Dragostea mea pe marginea petalei așteaptă
să-mi reciți, să-mi cânți la ureche, în șoaptă.
Să mă săruți la răsărit cu drag de Bună dimineață,
să aflăm împreună că tăcerea e prețioasă.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând