Ar trebui să miroasă a copaci cu albe perle,
dar pădurea și-a agățat cenușiile bretele
și cuprinde linia orizontului cu a ta privire,
dincolo de ea, doar tu ai fi a mea fericire.

Și miroase încă a suflete înghețate de ger
ce-și caută perechea pe-al cerului avizier,
intuind din șoapte cumplitele insomnii-ndurate,
visând la regăsiri în îmbrățișările adevărate.

Ar trebui să miroasă a lumini difuze, parfumate,
a vise-mpăciuitoare împărțite în jumătate,
purtându-ne pe calea croită de suflete timide
prin taine pecetluite ce inima ne-o deschide.

Dar miroase-a tristețe-n care lacrima doare,
a iubire cu petale de tul și dor de splendoare,
a dor de emoții și cuvinte spuse cu dulce grai,
oh, de-am putea spune: „Am murit și-am ajuns în Rai!”

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând