E târziu să mă pierd? Cu aripile-mi poleite
în culori vii, m-apropii de flori pe nesimțite,
dau târcoale unui câmp falnic, multicolor,
poposesc asupra uneia, s-adulmec al ei odor.

E târziu? Să m-așez pe-a ei mândră corolă
fără ca ea să-mi ceară vreo complicată parolă,
bogată-n petale, pe care scapătă diamante de rouă,
sorb cu nesaț, până-ncepe iar din cer să plouă.

E târziu să iau forma unui buchet de sclipiri?
Simt că se apropie un vânt de dulci amintiri.
Să zbor, schimbându-mi direcția-ntr-o clipită,
alunecând prin viață ca o frumoasă adormită?

Dar e devreme pentru ca dansul meu să ia sfârșit,
bat din aripi până devine aproape desăvârșit,
până devine un amalgam de lumină și culoare,
zbor cu teamă, dar voi fi mereu învingătoare.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând