Sunt clipe-n care uneori ţi-e atât de iarnă,
parfumul morţii secretul nopţii ţi-l răstoarnă,
iar tu te afli-ntr-un viraj, într-o ultimă intersecţie,
voind tristeţea s-o ucizi, să-i mai dai o lecţie.

Sunt clipe-n care eşti prea plin de dorinţă
dar destinul ţi-e greu şi parcă nu mai ai voinţă
să te vindeci de gânduri, de sumbrele temeri,
crucea, n-ai ce face, trebuie s-o porţi pe umeri.

Sunt clipe-n care-ţi piperezi existenţa cu nimicuri,
te mulţumeşti cu suflete moarte, cu firimituri,
faci slalom printre tăcerile sălciilor plângătoare,
te uiţi la focul mocnit din cer… şi viaţa te doare.

Sunt clipe-n care te afli-n faţa plutonului de execuţie
fără să-ţi fi fost dat şansa la o ultimă discuţie,
crezi că viaţa a fost doar un divertisment cu măşti,
cerul îţi pare un tapet cu demoni, ba chiar o urăşti.

Sunt clipe-n care de la capăt ai vrea s-o iei,
cartea neliniştii s-o transformi în frumos condei,
decizi să-ţi dai întâlnire cu umbrele-n valea uitării,
ţi-e sete de aer, de viaţă, şi mergi spre ceasul fericirii.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând