Nu-i nimeni pe drum… Doar eu și cu Luna,
Câteva stele, ce-și plătesc acum arvuna
Cerului ce pe mine singur m-a lăsat,
În noaptea asta ție… de mine nu ți-a păsat.

Dar ce răcoare! E chiar plăcut aerul de dimineață,
Mă simt ușor, nu ca-n a durerii fortăreață,
Doar eu cu mine, singur îmi ascult tăcerea,
Așteptând să revii… să dormim nemurirea.

Căci sufletul îmi vorbeşte de cărări neumblate
când pleoapele-mi coboară-n vise nedezlegate.
Apoi, prin acorduri de chitară Luna-mi şopteşte
de o iubire flămândă ce dorul meu îl vesteşte.

Inima, ea-mi cântă jalea-n poeme tremurânde,
ascult ritmul nopţii și-al şoaptelor nebune.
Mă leagăn de ani prin versuri şi muzică-n ureche
gândindu-mă cu dor la tine, suflet pereche.

Mi-e dor să văd noaptea iubind miile de stele,
mi-e dor de gura ta ce-mi dădea sărutări efemere.
Mi-e dor să ştiu că mai am aripi și dreptul să zbor,
Nu mă lăsa să plec din al vieții mirifice decor!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând