Am iubit și eu, cândva, iubirea,
dar ea nu m-a iubit deloc înapoi,
și-a întors de la mine privirea,
uitând de noi… de noi amândoi.

Ce înger trist, cu stelele-i apuse
cerul mi-a trimis, să se regăsească,
cu ambele aripi, săracele, distruse,
doar fericirea voia să o cunoască.

Dar n-am fost eu cea căutată
pe străzile vii ce iubirea reanimă,
doar în versuri fost-am cântată
și i-am rămas o simplă anonimă.

Nu voiam decât să simt, să știu
dacă mă „da”, sau „nu” mă iubește,
cuvinte căzute pe inimă acum scriu
și-mi aduc aminte de noi. Hai, zâmbește!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând