Ești tu acela ce-n agonia lui pălește,
ori înger călător în timp, ce reușește
să vorbească-n tăceri de nedescris
devenind eroul lumii în al lui vis?

Eu tac, fără motiv, dar cu-nsemnătate,
căci sunt o stea ce de la drumul ei se-abate,
îmi vindec rănile, apoi mă-ndrept către soare,
voind să-i fiu destinului crud, dresoare.

Am învățat că, cuvintele sunt totuși cuvinte,
nu toate-și au în suflet sinceră sorginte.
Pot să frângă inimi, sau să te facă să zbori,
cuvinte frumoase de-auzi, îți provoacă fiori.

Deci, de ce să fiu eu clipa inoportună
în infinitul cerului înstelat, lângă Lună,
când știu că tu la altă stea te gândești,
inima ei în nopți senine i-o încălzești…

Tu nu vei cădea, căci drumul nu-ți voi da
până sufletu-ți nu-și va găsi libertatea
atât de mult râvnită, de inimă dorită,
în culorile cerului, pe boltă albăstrită…

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând