” Nu sunt perfectă, nici nu vreau, nici nu pot…” (Elena Cârstea)
Tu, iubitule… mi-ai „exfoliat” sufletul de unele impurități din vocalele şi consoanele vieții mele… ai aplicat o „cremă hidratantă de cuvinte însoțite de fapte” peste inimă… mi-ai „fardat” viața cu un „fond de iubire” atunci când treceam pe lângă lume instinctiv… ai dat strălucire şi contur ochilor mei atunci când privirea-mi orbecăia în întuneric, construind un dig împotriva lacrimilor… iar de buze să nu mai vorbim… le-ai dat gust şi aromă de adevăruri dulci…
Acum, inimile noastre îşi vorbesc la unison prin diftongi-triftongi senine, alintându-se cu vorbe sincere, sfidând laşitatea…
Iar eu, pentru a rămâne cât de cât frumoasă şi plină de voie-bună, încerc să port la mine „şervețele demachiante” de calitate respectiv o mini-trusă de optimism şi pasiune… pentru că prefer efectul strălucitor al unui „gloss” natural care e… iubirea!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând