Dac-ai putea, ai spune lumii despre mine?
Că-n clipele-n care te vei afla printre ruine
soarele cerului meu îți va fi inimii căldură,
că-ţi voi fi mereu alături, o angelică făptură.

Eu te iubesc, şi ţi-am spus-o verde-n față,
dar tac, fiindcă orgoliul de femeie nu mă lasă
să-ți spun că mi-e dor… sau poate m-apasă
c-am fugit de-a ta iubire, ca o Cenușăreasă.

Ştiu că-n iubire nu se asteaptă nimic în schimb.
Tremurul mâinii pe harfa vieţii vreau să-l plimb
în timp ce scriu versuri de dor pe-al cerului perete
ca-n ceasurile de amurg să mă lepăd de regrete.

Iar tu, nu ai vrea să faci ceva puțin altfel
ca să poți merge alături de mine, în paralel?
Poate m-aș lăsa convinsă de glasul tău iubit
și te-aș elibera din lanțurile-n care ești înrobit.

Pentru că fântâna sufletului renaşte prin iubire,
dacă muza inimii ne sărută cu buzele-i senine.
Capcanele de ieri dezmint acum tot ce s-a trişat,
dulci muguri de emoţii în inimă ne-au alunecat.

Mâine vom auzi chitara cum răsună în surdină,
sub farul stelelor mângâindu-ne inima nebună.
Savoarea clipei neancorate se va avânta-ncrezător,
în numele iubirii să depună jurământ de dor.

2 COMENTARII

Lasă un gând