Cred în dragostea naivă ce inima-mi corupe,
în vulcanul de emoții amorțite ce azi erupe
în dulcea alinare, cea din ceasurile nopților târzii,
cred în cuvintele “încă” nescriselor mele poezii…

Mai cred în emoțiile purtate de plăpândul vânt,
în tine, căci nu te-ai lăsat niciodată de el înfrânt,
în tablourile tale pictate-n alb-negru și mute,
mai cred în liniștea ce tăcerea știe să ți-o asculte…

Mai cred în aburii cafelei ca un trofeu de cafeină,
în vindecarea sufletului rănit, făr’ pic de morfină,
în drumurile ce mă conduceau cândva, spre tine,
mai cred în aducerile-aminte,-n sentimentul de iubire…

Și mai cred în cusutul de inimi, ștersul de lacrimi,
în plimbatul de suflet, gătitul de dulci patimi,
în îngerașii sacri ce pașii ție lin ți-i poartă,
în gesturile ce pot fi citite din scoarță-n scoarță…

Mai cred în perechile ce se iubesc făr’ să caute motivul,
în pietre-ncinse, pâraie leneșe ce-și urmează cursul,
în stomacurile-n care fluturii se freamătă nebunește,
mai cred în farmecul ce să se imunizeze…nu reușește…

Mai cred în patos și iubire, în toate formele ei,
în ale primăverii timizi și neprihăniți brândușei,
în irisul ochilor mei romantici, albaștri-visători,
în aripile de îngeri, cei mereu învingători…

Oare mâine voi putea să mai cred?…

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând