Când voi trece pragul zilelor de neviață
voi fi cuprinsă de-o-nvălmășeală liniștitoare.
Voi fi o-mblânzitoare de suflete, o neînfricată
ce va dormi la umbra salcâmilor tăi, în floare.

Când voi închide ochii pentru ultima dată,
să nu mi te-mbolnăvești de neagră tristețe.
Gândește-te că a existat cândva o fată
ale cărei cuvinte-ți vorbeau cu tandrețe.

Când îmi voi dormi somnul cel fără de vise
mă voi opri din toate, invadată de-un frison.
Rânduri rupte din viața-mi vei găsi scrise
despre cum inima noastră bătea la unison.

Dar tu să nu te lași copleșit de durerea
și haosul ce s-ar putea instala în inima ta.
Soarbe avid aerul ce nu-ndestulează tăcerea
căci știu, într-o bună zi vei tăia iar calea mea.

Ne vom continua împreună viața de apoi,
vom putea privi prin ale adevărului ferești.
Ceasul limpezirii de visuri va veni înapoi,
jurămintele-ți în fața mea ca să le reînnoiești.

Vor apărea atunci pe cer dungi colorate,
lumea va crede că sunt umbre din trecut.
Copleșiți de-nchipuiri ce le erau cenzurate,
vor crede-n iubire, căci noi vom fi renăscut.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând