Unde mi te-ai dus, Muză?
Unduiești pe valuri ce poartă povești străine
de pe malurile aspre până pe peluză
și te-ncălzește flacăra de turbă printre suspine?

Cine mi te-a furat, Muză?
Ori te-ai contopit cu frunzele ce ard în copaci
cu flăcări de roșu de aur topit ce refuză
ca cenușele lor clare să devină afrodisiaci?

Unde mi te-ai dus, Muză?
Te-ai ascuns în spațiul dintre notele muzicale,
prezența ta îmbrăcând melodia ce acuză
fiecare pauză cu câte o indentare?

Cine mi te-a furat, Muză?
Ori ai luat trenul spre alte noi începuturi
lăsându-mă aici, neîmblânzită și confuză,
să nu mai văd cum moliile devin fluturi?

Mă uit cum unele amintiri ce mi le-am făcut
se scurg ca râuri mici de chinuri lichide
sculptând noi linii, erodându-mi fericirea tăcut,
creând crăpături umplute cu durere.
Și asta mă ucide.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând