Ce fel de nebun sunt eu
să cred că posed soarele
în dimineți gingașe, fermecătoare,
cântând o baladă a unui prizonier îngrijorat
care are furtuni secrete în sânge,
iar melodia lui dulce-mi calmează
furtunile și suferința …

Ce fel de nebun sunt eu
să cred că am locuit odată într-un castel,
că până la răsăritul miezului nopții
citeam povesti despre cel mai întunecat cavaler,
dar apoi… o voce ciudată printr-un nor
m-a numit „copilul nepământesc”, cu voce tare …

Ce fel de nebun sunt eu
să cred că iarba este a mea pernă.
Sunt ca un visător ce coboară la vale,
mergând mână în mână
desculț prin parc,
așteptând să fiu chemat în Țara Promisă,
rostind jurămintele sfinte ale Cerului …

Ce fel de nebun sunt eu
dacă am visat cerul arzând
mergând pe aleea miezului nopții,
simțindu-mă deposedat de
lucrurile dulci ce par atât de departe …

Ce fel de nebun sunt eu
dacă joc jocul de-a supraviețuirea
în cel mai lung sezon de ploi și fulgere,
dacă arunc o privire a doua oară la viață
și prind acel moment uimitor
în care două greșeli pot face un lucru bun,
iar eu… nu doresc să renunț, nu fără a lupta.

Ei bine, trebuie să spun:
Voi trece prin toate barierele într-o zi,
chiar dacă ajung să fiu ultima stea din partea stângă,
căci iubirea … mă va face mereu
să navighez ca un nebun,
atâta timp cât voi respira
miracolul vieții în pieptul meu.

26.06.2018, Londra

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând