Cine mi-a pus lacrimile-n ochi?
Luminoasele umbre ce înfloresc
în norul verii bruște, caniculare,
ca mai apoi petale de ploaie de toamnă
să cadă ca pietricele pe pământ?

Cine mi-a pus lacrimile-n ochi?
Tulpinile de floare ce se arcuiesc
într-un curcubeu multicolor,
ca mai apoi iarba verde
să se transforme-n aur
și nu știe ce pierde?

Cine mi-a pus lacrimile-n ochi?
Pâinea albă cea lungă, a lunii
ori lumina-ntunecată ce clipește
printre ciorchinele de flori
capturate între nori și crește?

Cine mi-a pus lacrimile-n ochi?
Soarta cu zâmbetul ei genial
ce paralizează furia-mi feminină
și tentează fiara din mine
pentru a dezlănțui furtuna nesenină?

Sunt unghiile devoratoare
ale destinului ce-și joacă sălbăticia
pe carnea vieții mele, nepăsându-i
de-a mea durere, de al meu dor
și asta nu poate fi spălat cu apă.
Dar merg mai departe, spre viitor!

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând