Poate că există inimi care se rup în mii de bucăți de tăcere, cu lacrimi pe care nimeni nu le poate vedea.
Așa că poate, doar poate… că unele lacrimi cer a fi scrise de către stiloul de poet, astfel încât alții să poată găsi frumusețe în ceea ce pe noi ne face să plângem.
Poate, doar poate… că lacrimile stiloului de poet dezvăluie frumusețea dragostei și a durerii, oferind confort altora, acela de a nu fi singuri.
Poate fi o zgârietură sau un scârțâit, scrise cu cerneală, ori sânge, ori lacrimă… sunt linii trase din inimă și suflet, trăind în cuvintele și gândurile iubitoare ce nu vor dispărea niciodată cu adevărat.
Poate, doar poate… că ești slăbit de soare ori bătut de ploaie, poate că te pierzi din vedere în ceață… dar totuși te ridici din nou să înflorești.
Poate… doar poate că sunt prea multe lacrimi de suferință și dorință vărsate pe perne, poate că există prea mult regret în cuvintele nerostite, nescrise, în gândurile tăcute, în șoaptele rostite doar la urechea lunii.
Și apoi din nou poate, doar poate… că vor fi vremuri când nimeni nu va înțelege sentimentele tale…
Așa că, poetule… tu scrie-le oricum și oriunde, pentru că inima ta e încă atât de frumoasă… inima ta mai are atâtea de simțit și de trăit… Căci orice s-ar revărsa din stiloul tău îți vindecă inima ca să poți respira din nou.

NICIUN COMENTARIU

Lasă un gând